Atat pentru cei care accepta totul neconditionat cat si pentru sceptici, Cupa Mondiala desfasurata in 1986 in Mexic va fi pus in lumina dubla personalitate a lui Diego Armando Maradona. Cand a debutat acest Mondial la altitudine, pe stadionul Azteca din Ciudad de Mexico, Maradona era pe culmile desavarsirii artei sale. Tocmai terminase al doilea sezon sub culorile celor de la Napoli. In acelasi timp golgether genial si pasator imprevizibil, Diego a oferit napolitanilor posibilitatea de a disputa finala Cupei UEFA. Selectionerul argentinian Carlos Bilardo l-a inteles perfect: nu mai era acel Maradona perturbat, agasat precum cel din Spania ’82, tulburat chiar de criticile aparute la sfarsitul sezonului la FC Barcelona. De aceasta data este magicianul care va conduce Argentina spre cea de a doua consacrare mondiala a istoriei sale. Un semn care nu inseala: Maradona poarta banderola de capitan, incredintata pana atunci liberoului nationalei, Daniel Passarella.
In panteonul marilor fotbalisti ai lumii, putem paria linistiti ca olandezul are un loc in fata, alaturi de El Rey Pele si de printii secolului douazeci pe gazon: Di Stefano, Maradona, Beckenbauer si Platini. Impletind gratia, viteza si o remarcabila eficacitate in fata portii, Johan Cruyff a debutat firesc la juniorii lui Ajax la 10 ani, in echipa de seniori la 17 iar in echipa nationala la 18 ani. Sa spunem din capul locului ca Johan si-a dominat copios generatia intre 1967 si 1978, chiar daca nu a castigat niciodata Cupa Mondiala. Franz Beckenbauer, el insusi figura emblematica a fotbalului german, a declarat candva: ”Cruyff este pur si simplu cel mai bun. In mod sigur il pun inaintea lui Pele”. Eleganta si clasa de joc, adaugate unei viziuni explozive ii permit, cu incepere din 1966, sa castige aproape tot, avand intodeauna pe tricou numarul 14. Acest numar a fascinat si fascineaza in continuare o serie de jucatori. Pe de alta parte nu trebuie uitat omul Cruyff: hotarat in tot ...