ALLENATORE-RO

Atat pentru cei care accepta totul neconditionat cat si pentru sceptici, Cupa Mondiala desfasurata in 1986 in Mexic va fi pus in lumina dubla personalitate a lui Diego Armando Maradona. Cand a debutat acest Mondial la altitudine, pe stadionul Azteca din Ciudad de Mexico, Maradona era pe culmile desavarsirii artei sale. Tocmai terminase al doilea sezon sub culorile celor de la Napoli. In acelasi timp golgether genial si pasator imprevizibil, Diego a oferit napolitanilor posibilitatea de a disputa finala Cupei UEFA. Selectionerul argentinian Carlos Bilardo l-a inteles perfect: nu mai era acel Maradona perturbat, agasat precum cel din Spania ’82, tulburat chiar de criticile aparute la sfarsitul sezonului la FC Barcelona. De aceasta data este magicianul care va conduce Argentina spre cea de a doua consacrare mondiala a istoriei sale. Un semn care nu inseala: Maradona poarta banderola de capitan, incredintata pana atunci liberoului nationalei, Daniel Passarella.

In panteonul marilor fotbalisti ai lumii, putem paria linistiti ca olandezul are un loc in fata, alaturi de El Rey Pele si de printii secolului douazeci pe gazon: Di Stefano, Maradona, Beckenbauer si Platini. Impletind gratia, viteza si o remarcabila eficacitate in fata portii, Johan Cruyff a debutat firesc la juniorii lui Ajax la 10 ani, in echipa de seniori la 17 iar in echipa nationala la 18 ani. Sa spunem din capul locului ca Johan si-a dominat copios generatia intre 1967 si 1978, chiar daca nu a castigat niciodata Cupa Mondiala. Franz Beckenbauer, el insusi figura emblematica a fotbalului german, a declarat candva: ”Cruyff este pur si simplu cel mai bun. In mod sigur il pun inaintea lui Pele”. Eleganta si clasa de joc, adaugate unei viziuni explozive ii permit, cu incepere din 1966, sa castige aproape tot, avand intodeauna pe tricou numarul 14. Acest numar a fascinat si fascineaza in continuare o serie de jucatori. Pe de alta parte nu trebuie uitat omul Cruyff: hotarat in tot ...

In Argentina multi tineri fotbalisti au fost etichetati ca fiind urmasii lui Diego Armando Maradona, zeul fotbalului argentinian, napoletan si nu numai. Daca nu cel mai bun fotbalist, cu siguranta cel mai talentat jucator din istoria fotbalului. Argentinienii au avut multe asteptari in trecut de la Ariel Ortega, Juan Sebastian Veron, Juan Roman Riquelme sau Pablo Aimar. In prezent fotbalul argentinian este eclipsat de steaua lui Lionel Messi, sau ”catalanul” asa cum i se mai spune pe plaiurile natale. Insa nici un argentinian de la Maradona incoace nu a avut talentul nativ de care a beneficiat in cariera Andres D’Alessandro. Inteligenta paselor, glezna fina, executiile surprinzatoare pentru orice portar si spiritul de lider au fost argumetele care i-au asezat pe brat statutul de capitan la doar 20 de ani in vestiarul lui River Plate sub comanda lui Ramon Diaz. Debuteaza in fotbalul profesionist in anul 2000. Primul sezon in lotul lui River Plate este un sezon de asteptare. Andres s...

Daca in debutul visului american, frica de adversar si in consecinta, de rezultat a fost cuvantul care a caracterizat in mare masura jocul echipei noastre nationale impotriva columbienilor lui Carlos Valderrama, in optimile de finala starea de spirit din sanul echipei nationale si probabil si asteptarilor celor de acasa se schimbase. In ultimul meci din grupa, odata cu golul din unghi inchis marcat printre picioarele lui Tony Meola (SUA), de Dan Petrescu, se ridicase presiunea de pe umerii tricolorilor. Din punct de vedere sportiv egalasem performanta de la mondialul din 1990, acolo unde am fost eliminati de Irlanda, dupa faza grupelor la loviturile din departajare, iar in fata noastra se aseza Argentina, nimeni alta decat vicecampioana mondiala, iar din acest moment tot ce se realiza nu era nimic altceva decat un bonus sportiv pentru generatia de aur. Chiar daca am trait dusul rece cu Elvetia (1-4), exprimarea in joc a echipei nationale si abordarea tactica gandita pe parcursul tu...