Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2019

Mana lui Dumnezeu, piciorul diavolului

Atat pentru cei care accepta totul neconditionat cat si pentru sceptici, Cupa Mondiala desfasurata in 1986 in Mexic va fi pus in lumina dubla personalitate a lui Diego Armando Maradona. Cand a debutat acest Mondial la altitudine, pe stadionul Azteca din Ciudad de Mexico, Maradona era pe culmile desavarsirii artei sale. Tocmai terminase al doilea sezon sub culorile celor de la Napoli. In acelasi timp golgether genial si pasator imprevizibil, Diego a oferit napolitanilor posibilitatea de a disputa finala Cupei UEFA. Selectionerul argentinian Carlos Bilardo l-a inteles perfect: nu mai era acel Maradona perturbat, agasat precum cel din Spania ’82, tulburat chiar de criticile aparute la sfarsitul sezonului la FC Barcelona. De aceasta data este magicianul care va conduce Argentina spre cea de a doua consacrare mondiala a istoriei sale. Un semn care nu inseala: Maradona poarta banderola de capitan, incredintata pana atunci liberoului nationalei, Daniel Passarella.

Ultimul romantic al fotbalului modern

In panteonul marilor fotbalisti ai lumii, putem paria linistiti ca olandezul are un loc in fata, alaturi de El Rey Pele si de printii secolului douazeci pe gazon: Di Stefano, Maradona, Beckenbauer si Platini. Impletind gratia, viteza si o remarcabila eficacitate in fata portii, Johan Cruyff a debutat firesc la juniorii lui Ajax la 10 ani, in echipa de seniori la 17 iar in echipa nationala la 18 ani. Sa spunem din capul locului ca Johan si-a dominat copios generatia intre 1967 si 1978, chiar daca nu a castigat niciodata Cupa Mondiala. Franz Beckenbauer, el insusi figura emblematica a fotbalului german, a declarat candva: ”Cruyff este pur si simplu cel mai bun. In mod sigur il pun inaintea lui Pele”. Eleganta si clasa de joc, adaugate unei viziuni explozive ii permit, cu incepere din 1966, sa castige aproape tot, avand intodeauna pe tricou numarul 14. Acest numar a fascinat si fascineaza in continuare o serie de jucatori. Pe de alta parte nu trebuie uitat omul Cruyff: hotarat in tot ...

Perlele lui Laszlo Boloni

Cariera lui Laszlo Boloni in antrenorat a inceput in Ligue 2 la Nancy, echipa pe care avea sa o promoveze pe prima scena a fotbalului francez. Dupa ucenicia petrecuta la Nancy, numele antrenorului Boloni se contureaza odata cu preluarea echipei nationale. O echipa nationala venita dupa cel mai reusit campionat european din istorie (sferturi de finala) si odata cu retragerea lui Gica Hagi din iarba, obligata sa faca schimbul de generatii. A fost o perioada scurta insa suficienta pentru a intra in atentia portughezilor de la Sporting Lisabona. Ce a ramas in urma lui Boloni? In primul rand un nucleu tanar de jucatori (Lobont, Contra, Radoi, Codrea, Pancu, M.Niculae, etc) pe care Federatia Romana de Fotbal, dominata la vremea respectiva de anumite interese stiute sau nestiute, nu a reusit sa o gestioneze. De la revolutie incoace, Boloni a fost singurul selectioner care a avut o viziune spre viitor si a avut coloana vertebrala suficient de tare sa nu se indoaie datorita presiunilor. Ref...

Selectioner de miza mica

Cu o dubla marcata de atacantul Claudiu Keseru in ultimul sfert de ora ale confruntarii de la Oslo, prin paradele lui Ciprian Tatarusanu si cu foarte mult noroc inovacat de selectionerul Cosmin Contra la conferinta de presa din prologul partidei,  echipa nationala obtine o remiza nesperata dupa cursul jocului impotriva Norvegiei si ramane in calculele calificarii la EURO 2020. Nu inteleg entuziasmul din jurul echipei nationale, dupa punctul nemeritat obtinut in Norvegia. Pentru marea majoritate golurile marcate de Claudiu Keseru au sters cu buretele desele sincope din defensiva condusa de Cristian Sapunaru, sabotata in dese randuri de veteranul Dragos Grigore, si salvata in final de Ciprian Tatarusanu. Fotbalul lent, liniar si previzibil regizat de Nicusor Stanciu, bruscat de ineficientele tehnice oferite in repetate randuri in zona mediana de Ciprian Deac, Paul Anton, Gicu Grozav si imbratisat vreme de 60 de minunte de strategul Cosmin Contra. Ce mai conteaza? Atat timp cat sp...

SSC Napoli in era Rafael Benitez

La plecarea de pe ”San Paolo”, Walter Mazzarri lasa in urma o formatie cu o prestatie remarcabila in UEFA Champions League, eliminand Manchester City in faza grupelor si pe Chelsea Londra in optimi pe teren propriu, urmand sa piarda dramatic in prelungiri accesul in faza sferturilor de finala in returul de la Londra. Pe plan intern Mazzarri castigase o finala de cupa in fata fortei dominante, Juventus Torino iar din postura de vicecampioana Napoli la vremea respectiva lasa senzatia ca se poate lua la tranta de la egal la egal cu mecanismul perfect construit de Antonio Conte la Torino. In cele patru sezoane petrecute la Napoli, Mazzarri a reusit sa aduca din nou echipa in elita fotbalului european. Dupa virgula pusa dupa era Mazzarri si despartirea de Edinson Cavani, presedintele Aurelio De Laurentiis a reusit o lovitura de imagine instalandu-l pe banca pe spaniolul Rafael Benitez. Un antrenor cu cota, fost castigator de UEFA Champions League cu FC Liverpool, detinatorul la zi al tr...

Perla prafurilor

In Argentina multi tineri fotbalisti au fost etichetati ca fiind urmasii lui Diego Armando Maradona, zeul fotbalului argentinian, napoletan si nu numai. Daca nu cel mai bun fotbalist, cu siguranta cel mai talentat jucator din istoria fotbalului. Argentinienii au avut multe asteptari in trecut de la Ariel Ortega, Juan Sebastian Veron, Juan Roman Riquelme sau Pablo Aimar. In prezent fotbalul argentinian este eclipsat de steaua lui Lionel Messi, sau ”catalanul” asa cum i se mai spune pe plaiurile natale. Insa nici un argentinian de la Maradona incoace nu a avut talentul nativ de care a beneficiat in cariera Andres D’Alessandro. Inteligenta paselor, glezna fina, executiile surprinzatoare pentru orice portar si spiritul de lider au fost argumetele care i-au asezat pe brat statutul de capitan la doar 20 de ani in vestiarul lui River Plate sub comanda lui Ramon Diaz. Debuteaza in fotbalul profesionist in anul 2000. Primul sezon in lotul lui River Plate este un sezon de asteptare. Andres s...

Romania – Argentina 3-2. O victorie cat o istorie

Daca in debutul visului american, frica de adversar si in consecinta, de rezultat a fost cuvantul care a caracterizat in mare masura jocul echipei noastre nationale impotriva columbienilor lui Carlos Valderrama, in optimile de finala starea de spirit din sanul echipei nationale si probabil si asteptarilor celor de acasa se schimbase. In ultimul meci din grupa, odata cu golul din unghi inchis marcat printre picioarele lui Tony Meola (SUA), de Dan Petrescu, se ridicase presiunea de pe umerii tricolorilor. Din punct de vedere sportiv egalasem performanta de la mondialul din 1990, acolo unde am fost eliminati de Irlanda, dupa faza grupelor la loviturile din departajare, iar in fata noastra se aseza Argentina, nimeni alta decat vicecampioana mondiala, iar din acest moment tot ce se realiza nu era nimic altceva decat un bonus sportiv pentru generatia de aur. Chiar daca am trait dusul rece cu Elvetia (1-4), exprimarea in joc a echipei nationale si abordarea tactica gandita pe parcursul tu...

Era Jose Peseiro sau inceputul sfarsitului giulestean

In vara anului 2008 in jurul Rapidului aparea un personaj enigmatic: iordanianul Fatih Taher. Prezentat de George Copos ca fiind noul actionar majoritar al clublui giulestean, dupa finalizarea auditului financiar. Pentru a se asigura ca lasa spiritul Rapidului pe maini bune, in perioda de tranzitie a actionariatului, Taher avea obligativitatea sa-si demonstreze buna credinta prin investitii masive in lotul de jucatori. Era perioada in care patronatul fotbalului romanesc era captiv mirajului grupelor UEFA Champions League. Campiona in exercitiu avea dreptul de a participa direct in grupele celei mai galonate competitii europene. Pe banii sau vorbele lui Taher, primul nume vehiculat pentru banca tehnica a fost o mai veche doleanta de a lui George Copos. Rapid negocia intens inainte de reluarea pregatirilor cu tehnicianul Laszlo Boloni. Pe tot parcursul campionatului european (2008) pe plan intern cu referire la Liga 1 se dezbatea aprins in presa scrisa si pe posturile de televiziune ...

Finala fragmentelor psihologice

Palpitanta, fascinanta, tensionanta si totodata ciudata aceasta finala de la Berlin. O finala in care forta psihologia a balansat in ambele parti, iar sansa si-a jucat si ea rolul in fragmente importanate ale jocului. Inainte de toate, as vrea sa felicit arbitrajul. Turcul Cuneyt Cakir a avut o prestatie la inaltime predand o lectie de arbitraj fluierand in spiritul jocului si nu dupa literele regulamentului. Tin sa scot in evidenta arbitrajul, fiindca multi arbitri ar fi rupt spectacolul fotbalistic in prima repriza la hentul lui Lichsteiner sau ar fi decis in mare masura castigatoarea, daca trata in litera de lege duelul Dani Alves – Paul Pogba din careul Barcelonei. Anularea golului reusit de Neymar a fost o decizie fireasca. Chiar daca mana a fost involuntara, traictoria mingii a fost schimbata decisiv. Greu de tras concluzii. Ambele formatii au avut la dispozitie un sfert de ora in care puteau sa transeze destinatia trofeului si sa elimine suspansul. FC Barcelona putea castiga...

Nascut in offside

In fotbal, italienii au o filozofie simpla care a stat in permanenta la baza rezultatelor imense obtinute atat de echipele de club in era buna a Seriei A cat si a echipei nationale. Intai se pun bazele fundatiei (apararea) apoi se construieste palatul. Se anihileaza armele letale ale adversarului, apoi urmeaza contraatacul la baioneta. ”Cand ne aparam, inseamna ca noi controlam spatiul. Cand atacam inseamna ca noi controlam jocul” – Arrigo Sacchi. Cand priveai fizicul lui Filippo Inzaghi, uneori iti puneai intrebarea daca acest baiat este fotbalist. Dar daca este sa cauti o definitie scurta pentru Inzaghi, ai putea spune ca a fost in permanenta omul potrivit la locul potrivit. Sau arta de a fi invizibil pana-n momentul decisiv pe terenul de fotbal.

Visul nostru? Drama lor

Primul sentiment pe care l-am avut noi ca natie la debutul visului unei nopti de vara a fost frica. In toiul noptii, atunci in vara lui 1994 in orasul ingerilor, echipa nationala a Romanei isi incepea aventura americana. In fata tricolorilor se aseza o alta tricolora: Columbia lui Carlos Valderrama. Principala favorita la titlul mondial dupa aprecierea lui Pele si una dintre principalele candidate dupa cronicarii sportivi ale acelor vremuri, datorita campaniei de calificare in care invinsese Argentina lui Maradona fara drept de apel la Buenos Aires. In momentul intonarii imnurilor in sentimentele mele de tanc, frica se ameliorase. Baietii nostri pareau calmi, stapani pe situatie dar in acelasi timp le transmiteau celor de acasa care-i priveau o stare de emotie pozitiva. Insa cand camerele de luat vederi au fost mutate pe adversari am fost cuprins de o panica. Ai lor, datorita staturii impunatoare erau infioratori iar in privire nu se putea citi nimic altceva decat ignorata si dispr...

Dramele lui Philipp Lahm

Desi este un produs al academiei celor de la Bayern Munchen, Philipp Lahm a confirmat in Bundesliga si a debutat la echipa nationala in perioada petrecuta sub forma de imprumut (2003-2005) la VfB Stuttgart, unde a fost antrenat timp de un sezon de Felix Magath. In general in fotbalul german, tanarul care supravietuieste sub regimul militar impus de dictatorul Magath, devine fotbalist. Ca si o curiozitate, tot la Stuttgart are onorea sa bifeze alaturi de Kevin Kurany primele partide in UEFA Champions League. In editia 2003-2004 a celei mai galonate competitii europene, VfB Stuttgart o invinge acasa cu scorul de 2-1 pe Manchester United si face pasul spre optimile de finala. In prima runda eliminatorie din primavara europeana, svabii sunt eliminati de Chelsea Londra cu scorul general de 1-0. Diferenta fiind facuta de un autogol marcat pe teren propriu de portughezul Fernando Meira. In vara anului 2005 revine la Bayern Munchen, iar in urma prestatilor reusite la Suttgart, acelasi Maga...

Cei mai buni din istoria fotbalului

In ceea ce priveste analiza fotbalistica de pe retelele de socializare si uneori din spatiul media sportiv, am ajuns la concluzia ca avem o problema cu timpul. Furati de mirajul peisajului din prezent, decidem sa ne jucam prea usor cu etichetele si poate fara sa vrem, calcam putin in picioare istoria fotbalului. Spre exemplu majoritatea dintre noi il consideram astazi pe Gianluigi Buffon cel mai mare portar din istoria fotbalului. Ne fascineaza cu privirea sau discursul de lider si ramanem muti de uimire cu fiecare reflex posibil sau imposibil reusit in iarba la onorabila varsta de 40 de ani. Nu are rost sa-l aducem in dezbatere pe Lev Yashin, fiindca uneori apare timid in peisaj Dino Zoff. Dupa ce-i adreseaza lui Gigi complimentele de rigoare, cu o nuanta umila in glas ne aduce la cunostinta faptul ca la varsta de 40 de ani a devenit campion mondial si candva intre buturile ”juventine” stabilise un record de invincibilitate (903 minunte fara gol primit in sezonul 1972-1973). Cadem...

Pragmatismul lui Aime Jacquet

Daca citesti formulele de start trimise pe ”Stade de France” aliniate de cei doi selectioneri iti vine greu sa intelegi de ce la ora ultimului act, la Coupe du Monde 1998, Brazilia era considerata marea favorita in fata Frantei. Lotul format de Aime Jaquet era alcatuit din monstri sacri ai fotbalului francez. Sa-i lasam deoparte pe cei care aveau un nume si sa ne gandim la traictoria ulterioara a lui Barthez, Thuram, Pires, Henry sau Trezeguet. Privim tripleta ofensiva aliniata si putem afirma ca la ora meciului, Mario Zagallo avea pe mana crema fotbalului mondial : Ronaldo, Rivaldo si chiar Bebeto desi se afla la apus de cariera. In compensatie, Jacquet reusise sa construiasca in patru ani o echipa in adevaratul sens al cuvantului. Din punct de vedere tactic schimbase radical filozofia implementata in fotbalul francez de romanul Stefan Covacs. Franta se despartise de gena fotbalului latin, din era Michel Platini. Jacquet renuntase la creativitatea ofensiva in dauna organziarii def...